F.Charm lansează albumul „Bucium” la Botoșani pe 30 mai! Pe scenă, alături de el, botoșăneanul Cosmin Strugariu – un artist care cântă la 55 de instrumente – VIDEO

17 mai 2025 | Spectacole

F.Charm, unul dintre cei mai apreciați artiști ai muzicii urbane din România, vine pe 30 mai la Botoșani, în cadrul turneului de lansare al noului său album – „Bucium”. Concertul va avea loc la Grand Irish Pub, cu acces de la ora 20:00, iar show-ul live va începe la ora 22:00.

Albumul „Bucium” propune o fuziune spectaculoasă între hip-hop, elemente orchestrale și folclor autentic românesc. Piesa de rezistență a proiectului, „Baba Vanga” (feat. Paula Dancă), a devenit deja virală, cu peste 7 milioane de vizualizări pe YouTube și poziții de top în clasamentele internaționale.

  • #1 în Republica Moldova și Irlanda, #4 în Belgia, #6 în Marea Britanie, #13 în Austria, #16 în Germania, #22 în Italia, #30 în Olanda

„Abia aștept s-o cânt live alături de bandul meu pe: 29 la Iași, 30 Botoșani, 31 Suceava și 12 iunie București! Hai alături de mine să ne facem amintiri împreună!”, a transmis F.Charm pe rețelele sociale. Acesta colaboreaza de ceva timp si cu botoșăneanca Francisca, cea care a schimbat stilul in ultimii ani si se pare că i-a prins foarte bine.

O prezență specială în bandul artistului este Cosmin Strugariu, un tânăr muzician de 24 de ani din comuna Vorona, județul Botoșani, care cântă la 55 de instrumente de suflat, printre care cavalul și clarinetul. Cosmin este parte din trupa live a lui F.Charm și reprezintă cu mândrie tradiția muzicală a zonei.

Invitat în emisiunea „La Măruță”, Cosmin a povestit:

„Am 55 de instrumente de suflat. Sunt clarinetist și pasiunea pentru folclor a început acum trei ani. Am văzut că-l asculți pe Badea Ghiță. El este de la mine din Vorona. Mă știe de când eram mic. Cu el merg prin țară la meșteri bătrâni, culegem folclor, cumpărăm instrumente.”

Pe lângă activitatea alături de F.Charm, Cosmin a lansat și trei piese personale, tot în colaborare cu F.Charm, ce reflectă legătura sa profundă cu spiritualitatea și tradiția românească.

Distribuie pe rețelele sociale:

Din aceeași categorie:

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Nu rata interviurile topBT: