Barbu Lăutaru, pe numele său real Vasile Barbu, rămâne o figură legendară a muzicii populare românești, considerat primul mare artist popular al țării.

Născut cel mai probabil la 17 decembrie 1780, la Iași sau, conform altor surse, în Mereni, raionul Anenii Noi, Barbu Lăutaru a fost urmaș al unei vechi familii de lăutari, moștenind talentul muzical de la tatăl său, Stan Cobzariul, un renumit cântăreț de balade din Moldova.

Încă din copilărie, Barbu Lăutaru a cunoscut greutățile vieții de lăutar rob, fiind nevoit să anime petrecerile boierești ale vremii. În ciuda umilințelor îndurate, și-a format propriul taraf în jurul anului 1804, devenind staroste al lăutarilor din Iași. Repertoriul său, format din balade, doine, hore și sârbe, îmbina elemente ale muzicii populare românești cu influențe orientale, rusești și occidentale, creând un stil unic, care l-a consacrat drept lider al muzicii lăutărești.

Barbu Lăutaru a cântat la scripcă, cobză și nai, instrumente pe care le mânuia cu o măiestrie rară. Printre cele mai cunoscute piese din repertoriul său se numără „Sub poale de codru verde”, „Bujor”, „Eu sunt Barbu Lăutaru” și „Într-o zi de dimineață”. A susținut spectacole în întreaga Moldovă, inclusiv la Chișinău, în anii 1814 și 1822, fiind considerat artistul care a ridicat muzica lăutărească la rang de artă.

Un moment de referință în cariera sa a fost întâlnirea cu marele compozitor maghiar Franz Liszt. La o recepție organizată la vistiernicul Alecu Balș, Liszt a fost impresionat de talentul lui Barbu Lăutaru, care a reprodus la vioară, fără greșeală, o piesă interpretată de Liszt la pian. Admirativ, Liszt i-a spus: „”Dumnezeu te-a făcut artist şi tu eşti mai mare decât mine!”. ” – o recunoaștere rar întâlnită venind din partea unui muzician de talie mondială.

După aproape patru decenii în fruntea lăutarilor din Iași, Barbu Lăutaru s-a retras în anul 1839, însă a revenit în anul 1842 pentru a prelua conducerea unui cartier al lăutarilor din Iași. În anul 1845, familia sa a fost eliberată din robie, grație veniturilor consistente obținute din muzică.

Barbu Lăutaru s-a stins din viață la Iași, cel mai probabil la 18 august 1858, la vârsta de 77 de ani. Este înmormântat în curtea Bisericii „Sfântul Ioan Zlataust” din Iași, rămânând un simbol al muzicii populare românești. În cinstea sa, o stradă din Chișinău îi poartă numele, iar Vasile Alecsandri l-a imortalizat în poezia „Barbu Lăutarul”. De asemenea, se spune că Liszt a compus „Rapsodia Română” inspirat de talentul lui Barbu Lăutaru.

Barbu Lăutaru rămâne, fără îndoială, primul mare artist popular al României, un nume care a marcat pentru totdeauna muzica lăutărească.