Codruț-Victor Știrbu, Premiul I la Festivalul „Care om horește mândru” din Maramureș

28 aprilie 2025 | Stiri

Codruț-Victor Știrbu, tânărul interpret originar din Vorona, județul Botoșani, a reușit o nouă performanță remarcabilă în cariera sa artistică: a obținut Premiul I la Festivalul–concurs de interpretare vocală „Care om horește mândru” din Dragomirești, Maramureș, ediția a IV-a.

Competiția, dedicată soliștilor vocali amatori cu vârsta cuprinsă între 14 și 25 de ani, a reunit tineri talentați din întreaga țară.

„Sunt copleșit de emoții și mă întorc acasă, la Botoșani, cu acest premiu foarte râvnit și muncit. Am reprezentat cu cinste Academia de Muzică ‘Gheorghe Dima’ Cluj-Napoca, Extensia Piatra Neamţ. Mulțumiri onoratului juriu, Orchestrei Ansamblului Național Transilvania și tuturor celor care au făcut posibil acest festival de vis”, a transmis Codruț într-un mesaj plin de emoție.

Codruț-Victor Știrbu este absolvent al Liceului Pedagogic „Nicolae Iorga” din Botoșani și al Școlii Populare de Arte „George Enescu”, secțiunea canto popular. În prezent, își continuă studiile muzicale la Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima” –  Extensia Piatra Neamț.

Crescut în spiritul datinilor și tradițiilor din Vorona, Codruț și-a descoperit de mic pasiunea pentru cântec, fiind astăzi nu doar solist vocal, ci și instrumentist (acordeon).

Premiul obținut în Maramureș reprezintă o nouă confirmare a talentului său și a devotamentului față de folclorul autentic românesc, pe care Codruț și-a asumat misiunea de a-l duce mai departe cu mândrie și respect.

Distribuie pe rețelele sociale:

Din aceeași categorie:

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Nu rata interviurile topBT: