Un fost fotbalist de la FC Botoșani, care a promovat cu echipa în Superliga, și-a lansat cartea „Îndrăznește să acționezi! – Alege să joci mare” – FOTO

12 februarie 2025 | Liga 1

George Taban, fost jucător al echipei FC Botoșani și unul dintre fotbaliștii care au contribuit la promovarea clubului în Superliga României, și-a lansat oficial cartea „Îndrăznește să acționezi! – Alege să joci mare”.

Evenimentul a avut loc pe 8 februarie la Chișinău, iar în România va avea loc pe 15 februarie, la Aula Magna Politehnica din București, într-un cadru caritabil ce reunește 89 de autori.

După o carieră sportivă în care a evoluat în 74 de meciuri în Liga a II-a și a bifat 7 partide în prima ligă în sezonul 2013/2014, Taban s-a reinventat profesional și s-a dedicat dezvoltării personale și sprijinirii celor din jur. Cartea sa este un manifest pentru acțiune, perseverență și curaj, inspirată atât din experiențele sale pe terenul de fotbal, cât și din parcursul său post-sportiv.

„Scrierea acestei cărți a fost o oportunitate de a mă reconecta cu mine însumi și de a împărtăși lecțiile pe care viața mi le-a oferit. Sper ca poveștile mele să inspire cât mai mulți oameni să își urmeze drumul cu încredere și determinare”, a declarat George Taban.

Cei interesați pot afla mai multe detalii și se pot înscrie la pre-sale accesând platforma oficială a lansării (APASA AICI)

Taban, care după retragerea din fotbal a activat în domeniul logisticii, își menține aceleași principii de disciplină și dezvoltare continuă. Prin această carte, el își propune să transmită un mesaj puternic despre puterea transformării și importanța de a acționa pentru a-ți îndeplini visurile.

Distribuie pe rețelele sociale:

Din aceeași categorie:

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Nu rata interviurile topBT: